Obturația este o procedură de sigilare care are rolul de a preveni evoluția cariilor dentare împiedicând pătrunderea bacteriilor. În clinica noastră cele mai des folosite obturații sunt cele din porțelan și cele din rășini compozite. Determinarea tipului de obturație se face în funcție de gradul de afectare al dintelui, locul acestei afecțiuni și cost.
Obturațiile din porțelan pot fi inlay-uri sau onlay-uri ceramice care sunt exectutate pe comandă în laboratorul de tehnică dentară. Acestea sunt realizate la nuanța de culoare a dintelui, rezistă la pătare și reprezintă o alternativă conservatoare, minim invazivă a coroanelor dentare.
Obturațiile din rășini compozite se realizează în cabinet unde ingredientele se amestecă și sunt inserate în cavitatea orală unde se întăresc. Rășinile compozite pot fi alese la culoarea dintelui obținându-se un rezultat cu aspect natural, estetic. Aceată soluție nu este însă viabilă pentru obturații mari deoarece acestea se contractă și se uzează în timp și se pătează de la cafea, ceai, vin sau tutun.
Cum se realizează obturația?
Dacă medicul decide necesitatea unei obturații, începe prin îndepărtarea țesutului afectat, curățarea zonei urmat de aplicarea obturației. Medicul identifică nevoia unei obturații în timpul controlului inițial când examinează suprafața fiecărui dinte și/sau prin examinarea radiografiei panoramice.